"Ai grija ce-ti doresti,ca s-ar putea sa se indeplineasca"

Zilele astea ma gandeam,ca o data cu maturizarea vine si acea putere absoluta de a face ce iti doreste inimioara.Iti poti permite sa-ti doresti ceva,ce inainte poate era imposibil sa obtii,iar in cazul de fata,chiar sa ai sanse mari de succes.
Da,intr-adevar,pare atat de frumos,si atat de roz,si totusi...prea destept a fost acel om care a zis "ai grija ce-ti doresti,ca s-ar putea sa se indeplineasca".Si nu,nu ma repet.
Daca stai bine sa te gandesti,avem atatea tentatii,la fiecare pas,incat nu stii pe care sa o alegi.Iar din momentul in care ti-ai ales ceva,pana la momentul in care obtii acel ceva,nu e decat o chestiune de timp si efort.Si aici intervine "problema".
Datorita varietii mari de dorinte si nevoi,nu prea alegem logic ce ne dorim.Pe moment pare cea mai buna alegere,si poate si pe parcursul timpului necesar obtinerii acelui ceva,insa nu de putine ori,constatam cu stupoare,ca nu e tocmai ce ne-am imaginat,sau ce ne-am dorit.Fie ca e vorba de un job nou,de un prieten nou,sau de o schimbare de look,mereu trebuie sa fim atenti la detalii,mereu sa cautam un "nod in papura",pentru a evita un rezultat nesatisfacator.
Exemplul personal cred ca e cel mai bun.Dupa ce am fost indragostita o perioada prea mare de timp de o persoana,intr-un final,am ajuns impreuna.Poate era inocenta varstei,sau faptul ca eram prea indragostita ca sa imi dau seama,dar dupa o perioada relativ scurta de timp,am realizat ca nu e tocmai cea mai buna alegere pentru mine.Nu,nu a fost o dezamagire in dragoste,care sa se lase cu plansete si lamentari,cii pur si simplu o constatare a nepotrivirii.Evident,urmatorul pas a fost incheierea in termeni cat mai amiabili.
Evident,exemple pot fii mai multe,insa,orice dorinta,oricat de mare ar fii ea,trebuie analizata.In fond si la urma urmei,sa te maturizezi,inseamna sa incepi sa privesti mai mult obiectiv,decat subiectiv anumite aspecte ale vietii tale.

Cu si despre vanzatoare nepoliticoase

Cred ca de nenumarate ori mi s-a intamplat sa vad ceva ce imi place si sa nu imi fie bun.
Bun,m-am obisnuit cu ideea ca nu orice mi se potriveste,ca deh,am picior mic si sunt si foarte scunda,ca sa nu mai zic ca nu am tocmai masuri de model.
Azi,am intrat un magazin,si ca orice fata ce respecta cat de cat tendintele,am cautat ceva care sa se incadreze cat de cat in ele.Si spre norocul meu,am dat peste o rochita de vara,poate putin prea lunga de mine,insa modelul era chiar dragut.O iau frumusel,o probez si incep sa constat ca nici cusaturile nu erau facute cum trebuie,nici lungimea nu era chiar atat de buna si nici materialul nu era tocmai stralucit.Nu ma intelegeti gresit,nu sunt pretentioasa,dar raportul intre pret si calitate,cam lasa de dorit.Si credeti-ma,avea un pret destul de piperat.Insa imi placea,si as fii fost in stare sa o iau,daca vanzatoarele erau mai amabile.Cand am vazut cum isi dau coate,si cum m-au mintit cu atata nonsalata,pe fata,m-am abtinut sa nu devin nepoliticoasa,le-am multumit,si dusa am fost.
Pun pariu ca multora dintre dumneavoastra vi s-a intamplat asa ceva,si nu mi se pare tocmai corect sa fim tratate asa.Imi pare rau dupa rochita,pentru ca intradevar era draguta,si nu m-ar fii deranjat sa o repar,pentru ca nu avea defecte foarte mari,dar imi pare si mai rau pentru vanzatoare deoarece,datorita atitudinii lor,nu vor avea decat de pierdut.Si-atunci,nu pot sa nu ma intreb:sa-mi mai bat capul sa depun o plangere la conducerea magazinului?

Oare nu ne grabim prea repede sa ne maturizam?

Mai nou,cand esti tanar,teribilismul e la el acasa.
Plecarile nocturne de acasa fara stire parintilor,chiuluri de zile intregi,fuga de acasa pentru a merge cu "gasca" intr-o excursie,toate par atat de normale.
De la sexul cu diferiti parteneri,la diferite metode de a te "simtii bine",totul pare atat de firesc la acel moment incat tindem sa ignoram pericolele ce sunt la doar un pas in urma noastra.
Cand esti tanar,nu prea poti spune ca ai griji prea mari,singurul punct de reper al vietii de adolescent fiind distractia.Bineinteles si scoala,dar sa fim seriosi.La un moment dat,scoala devine numai un loc in care te intalnesti cu prietenii,petreci putin timp,dupa care te intorci acasa.
Insa dupa ce trecem de aceasta perioada,si dupa ce viata ne arata ca lumea nu e un loc chiar atat de primitor...ne maturizam.Daca ai noroc,ai parte de o maturizare normala,frumoasa chiar.Dar oare,dupa o adolescenta teribilista,oare nu toate acele lucruri teribiliste au fost un propulsor spre o maturizare prematura?Care totusi,intr-o oarecare masura,nu e un lucru chiar atat de bun...
Lasam prea multe in urma,iar in graba asta spre "absolut" uitam cum mai e sa fim copii,adolescenti.Si evident uitam sa traim ca atare.
Daca se nimereste un adolescent pe blogul meu,un singur sfat am sa-i dau: distreaza-te dragule,distreaza-te cat poti de mult,dar distreaza-te conform varstei pe care o ai!
Crede-ma,stiu din proprie experienta.

Oare comunicarea in relatiile noastre,e pe cale de disparitie?

Banuiesc ca majoritatea va aflati intr-o relatie,relativ serioasa,relativ stabila.
Dupa cate am invatat,de-a lungul vietii,de la tv,de prin povesti,de la parinti,o relatie in mare parte se bazeaza pe comunicare.Se spune ca ajungi sa stii inevitabil aproape totul despre celalalt:ce slabiciuni are,ce vise,cu cate lingurite de zahar isi bea cafeaua,si viceversa.Printre multe altele,relatiile ar trebuii sa contina si incredere:incredere ca persoana respectiva nu te va ranii,increderea ca va fii langa tine la greu,etc.Pentru ca in mod normal,noi oamenii,suntem fiinte sociabile.Dar pana unde poate ajunge sociabilitatea noastra?Oare suntem atat de orbiti de frica de singuratate,incat nu mai tinem cont ca putem devenii vulnerabili?
Si totusi,dupa atatea secole de evolutie,intr-o lume in care comunicarea e totul,si avem nenumarate metode de a comunica,cum se face ca intr-o relatie,apar probleme de comunicare?Ce s-a intamplat cu acea libertate de a vorbii?Sau este totul doar o fatada,pentru a ascunde ca de fapt,cu cat evolueaza metodele de comunicare,cu atat ne inchidem mai mult in noi?Si totul tinde sa devina un cerc vicios tocmai pentru ca aceste metode de comunicare evolueaza datorita nevoii noastre de a comunica.Sau e doar acea frica de a nu devenii vulnerabili?Pe care la un moment dat,ajungem totusi sa o constientizam.Iar cand asta se intampla...parca si increderea tinde sa dispara.Daca nu a disparut deja.
Astept pareri :)

Sa facem cunostiinta!

Eu sunt eu.Iar eu sunt o fata,ce incetul cu incetul devine femeie,iar intreg blogul se va invartii in jurul acestei idei:maturizarea!

Eu,sunt Caroline!
Incantata de cunostiinta!